Navaio este brandul nostru de suflet cu cea mai importantă contribuție la evoluția companiei din ultimii 7 ani. În toată această perioadă am reușit împreună cu dumneavoastră să creștem cel mai puternic brand românesc cu producție externă. Navaio este astăzi unul din liderii pieței de supraveghere video din România, în competiție cu giganții producători europeni și asiatici, în categoria aplicațiilor mici și mijlocii.
Perioada de început 2011 - 2014
Încă de la început, Navaio a contribuit major la modelarea pieței de supraveghere video din România, introducând la momentul lansării cea mai variată gamă de camere de supraveghere. La început seriile analogice de 600, 700 și 1000 linii TV, mai apoi urmând trendul mondial, NavaioHD cu rezoluții de 720p, 960p și 1080p. Camerele au fost însoțite de o serie completă de DVR-uri, de la 4 la 64 canale video, cu soft de monitorizare centralizată de maxim 5000 de canale video.
Dezvoltarea în oglindă a gamei Navaio IP GreenLine a oferit pieței un raport calitate preț excelent. Camere MegaPixel cu rezoluții cuprinse între 1.3MP și 5 MP, camere fish-eye, speed-dome și NVR-uri profesionale de până la 64 de canale cu analiză video integrată și funcții speciale.
Perioada de dezvoltare 2015 - 2017
Perioada de vârf a brandului Navaio a constat în dezvoltarea unor serii noi de produse, în gama de supraveghere video și în afara acesteia.
Navaio Accesorii CCTV
De-a lungul acestor ani, am introdus constant accesorii CCTV în categoria de produse Navaio. De la cel mai vândut dintre ele, popularul "video balun", la echipamente de protecție, surse de alimentare speciale, media-convertoare și switch-uri POE de la 4 la 24 de porturi - accesoriile CCTV Navaio au întregit sistemele de supraveghere video, prin calitate și stabilitate.
Navaio Batteries
Seria de acumulatori Navaio Batteries a fost un succes încă de la introducerea ei în gama de produse. Acumulatorii de calitate înaltă oferiți la prețuri foarte competitive având garanția calității Navaio sunt în continuare apreciați de instalatorii din domeniul sistemelor de securitate și nu numai, din întreaga țară. Veți găsi în permanență în stoc acumulatori de 12V de la 1.3Ah la 40Ah.
Navaio Acces
Din 2017 am introdus seria de control acces în care veți găsi momentan 3 centrale cu funcții de pontaj, gestionare online și aplicație mobilă, centrale configurabile cu cititorul NAV-STD sau cu cititoarele HID RP10SE sub codul Kit Navaio Acces. Gama de produse se va extinde și în acest an în funcție de cerințele pieței și direcțiile de dezvoltare necesare.
Navaio +
Apărut pentru a continua garanția calității deja recunoscută la nivelul brandului principal, NAVAIO+ este un segment de produse de supraveghere video destinate aplicațiilor mai pretențioase, unde calitatea este primul criteriu de decizie. În acest moment oferă o gamă completă de supraveghere video HD - DVR-uri H.264+ care suportă 4 tipuri de semnal Analog HD și camere HD 1080p în diferite combinații de lentile și distanțe IR.
Navaio Light
Mezinul familiei apare în categoria echipamentelor de supraveghere IP, promovată intens de compania noastră în toți acești ani și aduce calitatea și versatilitatea sistemelor CCTV IP la prețuri fără precedent, comparabile cu ale sistemelor analog HD. Navaio Light propune pieței camere IP de 1.3MP, 2MP și 4MP, lentile fixe și varifocale, cu prețuri începând de la 42$. În categoria NVR-urilor am introdus modele H264/H.265, de la 4 la 36 de canale și rezoluții de înregistrare până la 4K, cu prețuri de pornire de la 32$.
Calitatea este în continuare caracteristica principală a echipamentelor Navaio, iar prețul ancorat la puterea de cumpărare a pieței românești este imbatabil pentru nivelul de calitate oferit. Din aceste motive vom încerca să dezvoltăm toate categoriile existente precum și noi game de produse. Orice sugestie sau îndrumare din partea dumneavoastră este apreciată și binevenită.
Echipa BNT Sistem